Ajutor banesc pentru pensionarii care nu vor primi pensii majorate

1 octombrie 2006
Persoanele care nu beneficiază de creşterea pensiei ca urmare a majorării valorii punctului de pensie vor primi, in luna decembrie, un ajutor bănesc. Valoarea acestui ajutor este diferenţiată in funcţie de cuantumul pensiei aflate in plată sau cuvenite, astfel: 60 lei, pensionarii al căror cuantum al pensiei aflate in plată sau cuvenite la data de 30 noiembrie 2006 este mai mic de 210 lei: 50 lei, pensionarii al căror cuantum al pensiei aflate in plată sau cuvenite la data de 30 noiembrie 2006 se situează intre 211 şi 316 lei, inclusiv: 40 lei, pentru pensionarii al căror cuantum al pensiei aflate in plată sau cuvenite la data de 30 noiembrie 2006 se situează intre 317 lei şi 435 lei, inclusiv. Vor primi sprijin bănesc in valoare de 30 lei şi persoanele a căror pensie este de cel mult 435 lei, inclusiv, şi care beneficiază parţial de majorarea valorii punctului de pensie. Pentru beneficiarii pensiilor de urmaş, ajutorul se stabileşte diferenţiat, in funcţie de numărul de urmaşi, astfel: 100% pentru trei sau mai mulţi urmaşi, 75% pentru doi urmaşi si 50% pentru un urmaş. Ajutorul bănesc nu se acordă persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu acordată in baza prevederilor legilor cu caracter special.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia