
După ce municipiul Botoșani a câștigat cu puţin timp în urmă titlul de Orașul cel mai verde al României, miercuri a avutloc o nouă acţiune coordonată de Mişcarea pentru Botoşani în cotinuarea acestui demers.
Astfel, peste 150 de membri ai Mişcării pentru Botoşani au plantat în mai multe zone ale
muncipiului peste 3.000 de puieţi de arbori.
“Ne dorim ca anul viitor să câștigăm titlul de Capitala cea mai verde. Pentru a îndeplini acest obiectiv trebuie să avem cât mai multe acţiuni verzi. Mişcarea pentru Botoşani susţine administraţia publică actuală și propune botoșănenilor, la fel ca actualii edili ai oraşului, lucruri concrete și nu promisiuni deşarte. Prin aceasta vrem să demonstrăm că doctrina oamenilor care compun Mişcarea pentru Botoşani nu este o doctrină politică, ci binele Botoşanilor”, a precizat Cătălin Alexa, viceprimarul municipiului Botoșani.
Acțiunile desfășurate de Mișcarea pentru Botoșani au vizat cartierele Stejari, ANL Cișmea și Împărat Traian. În total, în cursul acestei acțiuni vor fi plantați 13.000 de arbori din speciile stejar, arțar și cireș. Totodată, reprezentanții primăriei au distribuit asociațiilor de proprietari 60.000 de fire de gard viu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia