O bătrână de 77 de ani, lovită de o maşină după ce a traversat strada la întâmplare

9 aprilie 2012

masina politie rutieraO femeie de 77 de ani, din Suliţa, a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Elena L. se deplasa, duminică dimineaţă, în calitate de pieton pe DJ 297, pe direcţia Cheleș - Sulița, pe partea stângă a sensului său de mers.

La un moment dat, femeia s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure, împrejurare în care a fost surprinsă și accidentată de autoturismul condus regulamentar de Cosmin A. de 25 ani, din comuna Lunca, județul Botoșani.

După producerea evenimentului, conducătorul auto a transportat victima la o unitate medicală din localitatea Sulița și apoi la domiciliul acesteia, fără a înştiinţa organele de poliţie.

Acesta s-a prezentat la Postul de Poliţie Lunca, în jurul orei 13.00. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia