
Preşedintele filialei din Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Gheorghe Marcu, va părăsi conducerea partidului. El va trebui să renunţe, începând din toamna acestui an, la fotoliul de lider pe care îl ocupă de aproape trei ani.
Gheorghe Marcu trebuie să ia această decizie ca urmare a numirii sale în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Numirea sa a fost decisă, marţi, de plenul celor două camere ale Parlamentului.
"Cred că s-a ţinut cont de experienţa pe care am avut-o pe piaţa de capital. Din 1990 până acum am aproape 15 ani ca specialist pe piaţa de capital", a afirm,at Marcu, fost direcotr la FPP II Moldova şi SIF Moldova.
Mandatul său va începe la 1 octombrie şi este de cinci ani. Marcu a fost votat de toţi cei 232 de parlamentari prezenţi la şedinţă. Funcţia ocupată de Marcu este incompatibilă cu calitatea de membru de partid, astfel încât Marcu va fi nevoit să predea mandatul de preşedinte al PSD Botoşani. Cel mai probabil, locul său va fi luat de deputatul Andrei Dolineaschi, care este preşedinte executiv.
"Am un regret că voi părăsi colegii cu care am lucrat atâţia ani şi cu care am avut aceleaşi idei, de a face cât mai bine cetăţenilor din judeţ", a mai spus Marcu, care a adăugat că, până la preluarea efectivă a mandatului de vicepreşedinte al CNVM, se va ocupa de organizarea alegerilor locale pentru PSD.
Parlamentarul botoşănean va face echipă cu Carmen Negoiţă, care a primit, marţi, votul Parlamentului pentru funcţia de preşedinte al CNVM.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia