Se reia programul „Rabla”

19 martie 2012

Programul Rabla 2011 a debutat, luni, la Botoşani

Programul Rabla 2012 a debutat, luni, la Botoşani

Agentia pentru Protectia Mediului Botosani anunţă persoanele interesate că luni, 19 martie 2012,  va începe o nouă ediţie a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – cunoscut sub numele de Programul „Rabla”-  

prin etapa de înscriere şi validare a colectorilor şi producătorilor, etapă care va dura până pe 28 martie 2012.

Condiţiile de desfăşurare şi de eligibilitate ale programului sunt precizate în ghidul de finanţare care a fost publicat pe  site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, www.afm.ro - Ordinul nr. 981/7 martie  2012  pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional.

Pentru anul 2012, suma alocată este de 114.000.000 lei, care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani. Ca şi în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală.

Programul se adresează atât persoanelor fizice , cât şi celor juridice, oferind posibilitatea achiziţionării unui autoturism nou  prin folosirea  până la 3 tichete valorice .

În 2011 au fost 3 agenţi economici din judeţul Botoşani autorizaţi pentru colectarea autovehiculelor uzate, numarul total de masini casate fiind de 810.

Scopul Programului RABLA este de a îmbunătăţi calitatea mediului prin înnoirea Parcului auto naţional. Astfel, în condiţiile în care, în prezent, traficul rutier reprezintă o sursă majoră de poluare a mediului prin emisiile de gaze de eşapament, scurgerile de substanţe periculoase, zgomot, scoaterea din uz a autovehiculelor uzate, depăşite moral şi fizic, va determina o îmbunătăţire a calităţii factorilor de mediu şi a confortului zilnic.

Conform statisticilor Ministerului Mediului şi Pădurilor,  prin acest program, în ultimii 2 ani, au fost casate 305.964 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 101.766 autoturisme noi, dintre care, 40.269 de origine autohtonă

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia