
Jumătate din foştii chiriaşi ai locuinţelor sociale din Centrul Vechi se vor întoarce să locuiască în chirie în acestea şi asta în cel mai scurt timp. Reprezentanţii Locativa au stabilit cine vor fi persoanele care vor ocupa cele 38 de locuinţe sociale reabilitate în Centrul vechi, însă lista finală va fi decisă de consilierii locali. În locuinţele modernizate vor locui şi trei familii de rromi.
"Cam 20 din cei care au locuit înainte se vor întoarce în aceste locuinţe. Şi aceştia vor fi verificaţi în primul rând la venituri. Sunt câteva familii care au şi venituri mai mari şi nu pot prezenta documente asupra veniturilor. De exemplu, soţia este casnică şi soţul lucrează în străinătate", a declarat Florinel Gornea, directorul Locativa.
Acesta estimează că noile locuinţe vor fi date în folosinţă la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia