Comisie numită de prefect pentru combaterea evaziunii fiscale. Şefii instituţiilor publice implicate în acţiune, ameninţaţi cu pierderea funcţiilor dacă nu îşi fac treabă

8 martie 2012
Prefectul Cristian Roman

Prefectul Cristian Roman

Mai multe instituţii ale statului vor fi cu ochiul pe cei care fac evaziune fiscală. Prefectul Cristian Roman a numit o comisie care se va ocupa de analiza săptămânală a luptei împotriva evaziunii fiscale la nivelul judeţului. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a anunţat că va fi neiertător cu şefii care nu-şi vor face treaba.

"Una din priorităţile acestui Guvern, pentru că s-a emis un termen de 60 de zile de la investire, este combaterea eviziunii fiscale şi a contrabandei. Este vorba de o sumă mare care se doreşte a fi adusă la locul ei, adică la bugetul statului, astfel încât să nu fie probleme nici cu salariile bugetarilor, nici cu armata, nici cu şcoala. În acest sens, am primit dipoziţii de la premier şi ministrul de Interne de a forma un colectiv de lucru la nivelul judeţului Botoşani, formaţi din câţiva şefi de structuri, care să facă analiză săptămânală a luptei împotriva contrabandei", a spus prefectul Cristian Roman.

Prefectul a anunţat că nu Instituţia Prefectului va face controale, ci rolul acestei instituţii va fi acela de a-i determina pe şefii instituţiilor implicate în combaterea evaziunii fiscale să colaboreze.

"Degeaba îşi face treaba Poliţia economică dacă Fiscul sau Garda Financiară nu face ceea ce trebuie să facă. Rolul meu nu este de a verifica alcoolişti, contrabandişti sau care vând ţigări. Rolul meu este de a aduce la aceeaşi masă instituţiile publice la primul lor nivel, şi le-am cerut prin ordin tuturor celor care vor participa să nu-mi trimită adjuncţi", a mai spus Roman.

Astfel, şefii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Gărzii Financiare, Direcţiei de Finanţe, Serviciului Judeţean Anticorupţie, Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Judeţene pentru Acciză şi Operaţiuni Vamale, şefii vămilor Rădăuţi Prut şi Stânca Costeşti, se vor întâlni săptămânal, în fiecare zi de vineri.

În acest sens au fost stabilite şi domenii prioritare de acţiune împotriva combaterii evaziunii fiscale, respectiv domeniul producerii şi valorificării alcoolului şi băuturilor alcoolice, a produselor din tutun, mărfurilor agroalimentare, inclusiv cereale, construcţii, comerţ, exploatare şi prelucrarea materialului lemnos. Un alt capitol este dedicat tichetelor de călătorie acordate pensionarilor, domeniu unde au fost înregistrate cazuri de evaziune fiscală implicit la nivelul judeţului Botoşani.

"Cei care nu vor face treabă, aşezaţi la această masă, nu am absolut nicio problemă să pun mâna pe stilou şi să scriu. Trebuie să fac un raport săptămânal şi este şi un avertisment public. Cine nu face treabă pleacă", a mai spus prefectul.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia