
Deputatul democrat-liberal Cătălin Obuf Buhăianu a făcut, sâmbătă, un apel către toţi parlamentarii pentru a dona indemnizaţiile aferente lunii ianuarie penrtru refacerea acoperişului Şcolii Cerchejeni, distrus în incendiul de vineri.
"Cum puterea exemplului este mai intensă decât un simplu apel umanitar, am decis ca personal să contribui cu indemnizaţia de parlamentar pe luna ianuarie, urmând a continua lună de lună până la finalizarea reparaţiilor la acestă şcoală", se arată în scrisoarea deschisă semnată de Buhăianu.
El a declarat, într-o conferinţă de presă, că la apel ar trebui să răspundă şi parlamentarii opoziţiei, care au anunţat, vineri, că vor dona indemnizaţiile aferente grevei parlamentare unor organizaţii neguvernamentale.
"Invit în primul rând parlamentarii din USL să vină să pună umărul la o problemă care nu ar trebui să aibă conotaţii politice. Toţi parlamentarii, dacă ne-am uni, iar, pe lângă noi, şi agenţii economici, am reda, în maxim două luni, şcoala în circuitul didactic", a spus Buhăianu.
Parlamentarul PDL susţine că nu poate estima valoarea lucrărilor de refacere a celor peste 500 de metri pătraţi de acoperiş, însă susţine că va cere şi sprijinul unor agenţi economici din Botoşani.
El a subliniat că interesul său nu este politic, în condiţiile în care şcoala din Cerchejeni nu este în colegiul său, ci în cel al deputatului Florin Ţurcanu (PNL), iar primarul din localitate nu este membru PDL, ci PC.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia