Constituirea Zonei metropolitane Botoşani devine certitudine

30 ianuarie 2012
Catalin Flutur, primarul municipiului Botosani

Catalin Flutur, primarul municipiului Botosani

Primăriile învecinate municipiului Botoşani s-au arătat interesate să se asocieze în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona metropolitană Botoşani. Primarul Cătălin Flutur a declarat că urmează emiterea hotărârilor de consilii locale privind această asociere, după care alegerea comitetului de conducerea a Zonei metropolitane Botoşani.

Executivul Primăriei Botoşani a propus comunelor Stăuceni, Mihai Eminescu, Răchiţi, Roma, Băluşeni şi Curteşti să se constituie în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, iar răspunsul acestora a fost pozitiv.

"Primăriile au dat un răspuns de principiu, iar una sau două primării au scos deja hotărâri de Consiliu Local. Noi pregătim o agendă, iar în urma discuţiilor cu ei le vom da un calendarul. Vor fi hotărâri de consiliu comune şi ulterior alegerea unui comitet de conducere. Plecând de la strategia de dezvotare a fiecărei localităţi, urmează să identificăm împreună acele proiecte care ar fi benefice pentru toţi locuitorii acestor comune şi a municipiului Botoşani, iar după aia să trecem la o parte de studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, care la momentul în care ni se vor cere proiecte să ne prindă cu temele făcute", a spus primarul Cătălin Flutur.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia