
Primarii PD-L vor deschide procese împotriva tuturor consilierilor judeţeni care au votat hotărârea de Consiliu Judeţean privind repartizarea bugetelor, dacă aceasta va rămâne în forma respectivă. Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PDL, Florin Ghiorghiţă, a declarat că se va ajuge la acţiuni în penal, dacă unităţile administrative ale PDL vor rămâne cu alocările bugetare de acum.
"Le recomand tuturor primarilor PDL, dacă rămân cu alocările bugetare aşa cum sunt, fiecare să deschidă acţiune în penal pentru fiecare consilier judeţean. Şi aşa o să se întâmple. Nu este posibil ca tu, un consilier judeţean, care eşti votat de tot judeţul, nu numai de ăia de la Coşula sau primăriile tale, să îţi baţi joc, ci să te gândeşti la toţi. Se vor duce spre penală", a spus Ghiorghiţă.
Acesta a criticat şi intenţia anunţată de primarii USL de a organiza un miting în faţa Prefecturii, pe motiv că prefectul Cristian Roman a atacat în contencios administrativ hotărârea de Consiliu Judeţean.
"Să nu vină să ne ceară nouă miting pentru primarii din Crasnaleuca, Copălu sau de la Coşula. Să vină să facă miting la noi. Eu le recomand să se abţină de la chestii de genul acesta. Trebuie să înţeleagă că prostia doare. Este o gafă enormă făcută şi asta trebuie să-şi dea seama, că nu o să-i doară doar pe primarii noştri, ci şi pe ai lor. Şi nu pe primari în primul rând, în al doilea rând suferă oamenii din localităţile respective: şi ai lor , şi ai noştri. Nu trebuie să facă niciun miting, ci să revizuiască şi să dea conform legii hotărârea de CJ. Atâta tot", a mai spus Ghiorghiţă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia