
Autovehiculele nu vor mai fi radiate in momentul vinzarii, urmind sa fie inmatriculate permanent, iar numarul de inmatriculare va ramine neschimbat daca vinzatorul si cumparatorul ajung la o intelegere, potrivit unei ordonante de urgenta aprobate, miercuri, de Guvern. Potrivit conceptului de inmatriculare continua, vehiculul va fi inscris permanent in circulatie, pe numele proprietarilor succesivi, pina la scoaterea definitiva din circulatie. Actuala procedura in cazul instrainarii unui vehicul presupune trei demersuri, respectiv radiere, autorizare provizorie si reinmatriculare, iar potrivit noului act normativ, acestea vor fi comprimate intr-una singura. Procedeul inmatricularii continue inseamna ca autoturismul nu va mai trece prin faza de radiere, ci vor fi transcrise doar datele noului proprietar. In cazul in care cumparatorul si vinzatorul sunt din judete diferite, numarul de inmatriculare al masinii va fi schimbat. Actul normativ nu modifica prevederile pentru numerele de leasing sau inmatricularile temporare, iar regimul acordarii de numere preferentiale ramine acelasi. Prevederile privind inmatricularea continua intra in vigoare incepind cu 21 septembrie, odata cu noul Cod rutier. Comerciantii autorizati de vehicule noi vor putea, in baza noilor prevederi legislative, sa ofere clientilor, odata cu vehiculul achizitionat, si placutele si certificatul de inmatriculare, in urma implementarii unei aplicatii informatice securizate prin care dealerii vor putea inregistra datele inmatricularii direct in baza de date a vehiculelor inmatriculate. Dealerii vor avea acces la aceasta baza de date in urma unui protocol care se va incheia cu Ministerul Administratiei si Internelor (MAI). Un test al aplicatiei informatice va avea loc in luna octombrie, dupa care se va trece la semnarea contractelor cu dealerii auto, la instalarea aplicatiilor si la pregatirea personalului care va opera modificarile in baza de date, urmind ca procedura sa devina operationala pina la sfirsitul anului. Taxele aferente inmatricularii vor putea fi achitate la ghiseele de inmatriculare. Acest serviciu va fi operational pina la sfirsitul anului, dupa ce MAI va incheia protocoale care sa ii permita incasarea taxelor, respectiv taxa pentru certificatele de inmatriculare, taxa de inmatriculare si impozitul auto pentru primul an. Aceste prevederi vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2007.
Ordonanta va simplifica si procedura de examinare a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere. Dupa intrarea in vigoare a actului normativ nu va mai fi necesara prezentarea dovezii de absolvire a cursurilor primare de invatamint obligatoriu, iar examinarea psihologica va avea loc inainte de inscrierea la o scoala de soferi. Pentru circulatia pe drumurile publice a unui vehicul neinmatriculat, actul prevede sanctiuni penale cu inchisoare de la unu la trei ani. Simplificarea procedurilor se refera si la reducerea numarului de acte solicitate la inmatriculare, inlocuindu-se verificarea indeplinirii unor obligatii legale pe baza de documente, cu verificarea efectuata pe cale informatica.
In prima etapa, procedura va fi disponibila pentru verificarea efectuarii inspectiei tehnice periodice si a incheierii asigurarii obligatorii de raspundere civila auto. Aplicatia informatica prin care se va derula aceasta procedura va fi testata la sfirsitul lunii octombrie si va deveni operationala la inceputul anului viitor, dupa ce Registrul Auto Roman si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor vor incheia un protocol cu MAI pentru preluarea bazelor de date.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia