Sprijin pentru şase familii din Darabani

24 decembrie 2011
actiune darabani

Foto: Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Elevii Cercului de iconografie de la Grupul Şcolar din Darabani au desfăşurat marţi, 20 decembrie, o acţiune caritabilă în parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ Darabani, potrivit site-ului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului „Micul samaritean“, realizat de şcoala amintită în parteneriat cu Protopopiatul Darabani. S-au oferit pachete cu jucării, haine, alimente, atât din partea elevilor, cât şi din partea părintelui paroh Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, care a însoţit grupul de elevi. „De aceste daruri s-au bucurat şase familii nevoiaşe cu mulţi copii.

Fondurile necesare au fost procurate din vânzarea felicitărilor realizate de elevi în cadrul Cercului de iconografie, coordonat de prof. Mia Marcu. Acţiunea a mai fost sprijinită de Brutăria Protopopiatului Darabani şi de o familie din parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ Darabani.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia