Dan Pilă, directorul DRDP Iaşi: Avem garanţia din partea constructorului că organizarea de şantier va fi în municipiul Botoşani pentru DN 29

19 decembrie 2011

prefect si director DRDP la Dealu mareLucrările la DN 29 Botoşani-Suceava vor începe în primăvară. Acestea sunt asigurările date şi de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi. Dan Pilă, directorul DRDP Iaşi, a declarat că proiectul a fos aprobat la nivelul Companiei Naţionale de Investiţii şi imediat cum condiţiile climatice permit constructorul va demara lucrările specifice.

"Până în vară au fost nenumărate accidente şi a trebuit să luăm noi nişte măsuri din punct de vedere a restricţiilor privind siguranţa circulaţiei. S-au mai împuţinat. Avem garanţia din partea constructorului că organizarea de şantier va fi în municipiul Botoşani pentru DN 29", a spus Pilă.

La rândul său, prefectul Cristian Roman a precizat că este important şi Aeroportul din Suceava, dar la fel de important este şi realizarea acestui tronson de drum.

"Noi îi spunem şi <drumul mortii> şi am făcut şi scris. Important este măcar să monteze indicatoarele şi să se pună semafoare, să elimine acest risc. I-am spus domnului preşedinte Flutur, o săptămână pierde Suceava un om, o săptămână pierde Botoşaniul", a precizat prefectul.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia