Bisericile vor incerca sa ii integreze pe crestini in Europa

1 octombrie 2006

Preoţii va colabora cu autorităţile locale in vederea promovării Uniunii Europene in biserici. Cele patru protopopiate din judeţul Botoşani au semnat, joi, un acord de parteneriat cu Instituţia Prefectului in ceea ce priveşte sprijinirea reciprocă in rezolvarea problemelor in vederea integrării in Uniunea Europeană. Protopopiatele din Botoşani, Darabani, Săveni şi Dorohoi se vor implica in realizarea de proiecte, pentru accesarea unor fonduri europene necesare dezvoltării comunităţilor locale. La rindul lor, preoţii botoşăneni vor avea sarcina de a-i convinge pe oameni de afaceri sau intelectuali să acceseze fonduri prin programele europene. "Preoţii care sunt imprăştiaţi la nivelul localităţilor sunt cei care ar putea convinge pe unii locuitori cu posibilităţi materiale, cu disponibilităţi intelectuale să se antreneze de urgenţă in accesarea acestor programe care sunt o şansă deosebită. Pină la urmă pui acolo un procent de 20% şi restul vine de la UE. O altă posibilitate de a ne dezvolta rural şi in mediul urban, pe nivelul producţiei industriale şi agriculturii, al programelor culturale, de apropiere de alte civilizaţii şi culturi nu există fără să accesăm aceste fonduri care ne vina", a declarat preot Lucian Leonte, protopop de Botoşani. Protopopiatul Botoşani a infiinţat deja o fundaţie care se va ocupa de accesarea acestor fonduri. Protopopiatul lucrează la citeva proiecte care au fost depuse sau care urmează să fie depuse in vederea primirii unor finanţări externe. Protopopul Lucian Leonte a menţionat că există un proiect pentru infiinţarea unui centru de zi pentru bătrini la Miorcani şi urmează să fie realizat şi un proiect pentru crearea unui centru de zi pentru bătrinii de la Botoşani şi un alt centru de tineret la Miorcani.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia