Salt in gol de la etajul zece

1 octombrie 2006

Un tinar, a carui identitate nu a fost inca stabilita, s-a aruncat ieri dimineata de un bloc turn din zona Primaverii. In urma impactului cu solul, acesta a suferit leziuni grave, din cauza carora a si decedat in scurt timp, la Spitalul Judetean de Urgenta "Mavromati".
Evenimentul s-a produs ieri dimineata, cind locatarii blocului din vecinatatea Scolii 12 si angajatii magazinelor din zona au auzit o bubuitura puternica. Cind au iesit sa vada ce se intimpla, acestia au gasit in fata turnului, la circa cinci metri de temelie, o persoana cazuta in fata unor garaje. "Am auzit bubuitura si, cind am iesit din magazin, am vazut doar un tinar. Ori a fost aruncat, ori s-a aruncat de pe bloc, cert e ca momentul a fost pindit, ca sa nu fie nimeni. Mina era fracturata, iar piciorul era sub el. La cap nu parea lovit. I-am luat pulsul si am vazut ca mai respira", a declarat vinzatorul unui magazin din apropiere, care a adaugat ca a sunat imediat la 112. In urma apelului, la fata locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului Judetean de Politie si Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA). Transportat imediat la Spitalul Judetean, tinarul a fost dus direct la Terapie Intensiva, unde a suferit un stop cardio-respirator. Medicii spun ca barbatul, care a cazut de la 30 de metri, nu a avut nici o sansa de supravietuire. "De cind l-am preluat, barbatul a mai respirat agonic, in jur de cinci minute. Avea doar puls central. Prezenta fracturi multiple la miini, picioare si coloana vetrebrala, ca sa nu mai vorbim de leziunile interne. Cred ca nu mai avea nici un organ intreg", a declarat Mihai Muraru, medic in cadrul SJA.

Varianta sinuciderii sustinuta de politisti

Criminalistii sositi la fata locului sustin varianta unei sinucideri, bazindu-se pe faptul ca tinarul nu locuia in blocul respectiv, dar si pe probele culese. Acestia au adaugat ca au aflat de la locatari ca, dimineata, au gasit usa deschisa, desi aceasta are interfon. Locatarii au recunoscut, insa, ca pe pe bloc se jucau copii sau se mai adunau persoane fara adapost, care obisnuiau sa bea. Distanta mare la care a fost gasit corpul ii face pe politisti sa creada ca barbatul, care, potrivit martorilor, avea maxim 30 de ani, era blond, cu parul tuns scurt si bine facut, si-a luat avint inainte de a se arunca. Oamenii legii sustin ca un eventual conflict, in urma caruia tinarul ar fi fost impins sau chiar aruncat, ar fi facut ca trupul acestuia sa cada mult mai aproape de bloc. Corpul neinsufletit al tinarului a fost transportat ieri la morga spitalului, unde medicii legisti vor efectua necropsia si vor stabili cauza exacta a mortii. Din cite se pare, tinarul are in jur de 26 de ani si a fost angajatul unei fabrici de confectii din Botosani. In timp ce medicii il coborau la morga, una dintre persoanele aflate in spital, le-a spus cadrelor medicale ca il cunoaste pe decedat, care s-ar fi numit Marius si i-ar fi fost coleg la o fabrica de confectii inainte de a intra in concediu de maternitate. Ea a mai spus ca, in aceeasi perioada, tinarul a fost concediat din motive inca necunoscute. Politistii au luat in calcul si aceasta pista, insa pina la ora inchiderii editiei nu au stabilit identitatea persoanei decedate

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia