
Indemnizaţiile persoanelor cu handicap, a nevăzătorilor nu vor mai fi plătite prin primării sau prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Cel puţin asta prevede noua Legea a asistenţei sociale care va deveni operaţională la începutul anului viitor.
"Acum, o parte din aceste beneficii sunt plătite prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, o parte pe la primării. Omul nu ştia pe unde să se mai adreseze. La DGASPC, de exemplu, deşi banii tot prin noi vin, se plătea tot ce înseamnă persoane cu handicap, nevăzători, bilete de transport, subvenţii. Este organizat un sistem paralel de plată, deşi banii vin tot de la noi. Acum, toate se vor aduna la agenţiile de prestaţii sociale şi va fi un control foarte clar", a declarat Sebastian Tocariu, directorul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale.
De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi vor fi reevaluate dosarele beneficiarilor de ajutoare sociale. Legea mai prevede că în cazul în care membrii familiei care beneficiază de ajutor social se angajează, încă trei luni din momentul angajării vor mai primi ajutorul social ca o formă de stimulare. Noua lege cadru reglementează cum se organizează serviciile sociale. Beneficiile sunt în cea mai mare parte suportate de bugetul central şi toate se vor plăti prin Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale.
Nici comisiile de expertiză a persoanelor cu handicap nu vor mai funcţiona pe lingă instituţii, respectiv Casa Judeţeană de Pensii sau DGASPC cum se întâmplă acum. Potrivit lui Tocariu, se va înfiinţa un Institut Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, cu structuri de expertiză medicală în teritoriu.
"Aceste comisii de expertiză nu vor mai fi împrăştiate în subordinea unor instituţii, care au altă activitate şi care nu pot controla activitate lor. Se va face un institut naţional specializat pentru toate persoanele cu handicap, de la copii la adulţi şi pentru pensionare, care vor asigura într-un cadru organizat această activitate", a mai spus Tocariu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia