
Ministrul Educatiei si Cercetarii a sancţionat 94 de profesori care au supraevaluat lucrările candidaţilor la examenul de bacalaureat la nivel national. Printre dascalii corectori care vor fi sanctionati se numara si profesori botosaneni. Ministrul Hirdau a dat publicitatii, vineri, lista profesorilor care au umflat notele candidatilor la examenul de bacalaureat din acest an, la o parte dintre acestia desfacindu-le contractele de munca, in timp ce alti citiva zeci de dascali s-au ales doar cu sanctiuni salariale. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean au declarat ca urmeaza sa primeasca lista respectiva de la Ministerul Educatiei si Cercetarii, pentru a vedea ce sanctiuni au primit profesorii botosaneni si care este numarul exact al celor sanctionati. Potrivit unor declaratii oficiale date de reprezentantii ISJ, la nivelul judetului Botosani ar fi vorba de peste zece profesori care au supraevaluat lucrarile candidatilor. Ceea ce este mai grav ca doi dintre profesori au fost depistati ca au umflat notele in mai multe lucrari ale candidatilor. "Noi de batem gura de atita timp si le-am spus profesorilor sa se linisteasca insa nu au inteles. Asteptam sa intram si noi in posesia acelei liste cu profesorii sanctionati", a precizat Adrian Lacatus, inspector general adjunct al ISJ.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia