Situaţia elevilor bursieri reanalizată, pentru că şi elevii de gimnaziu merituoşi trebuie să primească burse din acest an

28 noiembrie 2011
Inspectorul scolar general, Ada Macovei

Inspectorul scolar general, Ada Macovei

Elevii de gimnaziu, cu rezultate deosebite la învăţătură, ar trebui să beneficieze, din acest an şcolar, de burse şcolare de merit, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, însă fondurile de care dispune municipalitatea sunt inuficiente. Până acum, doar elevii de liceu beneficiau de burse şcolare. Pentru acest an şcolar, Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean a decis majorarea cuantumului burselor şcolare, însă tot din acest an ar trebui puşi la plată şi elevii de gimnaziu, aşa că necesarul financiar este mai mare decât anul trecut.

"Ordinul ministrului Educaţiei prevede burse şi pentru nivelul gimnazial, pentru copiii capabili de performanţă, ceea ce este o noutate. Până acum au fost bursieri doar liceenii. În condiţiile acestea, trebuie reanalizată situaţia întregului judeţ şi mai ales a municipiului Botoşani, pentru că aici există foarte mulţi elevi la gimnaziu cu rezultate foarte bune", a precizat Ada Macovei, inspector general al IŞJ.

În plus, ordinul ministrului mai prevede şi premierea copiilor carec au rezultate la nivel judeţean la anumite concursuri şi olimpiade.

Luni, şefa învăţământului botoşănean s-a întâlnit cu primarul Cătălin Flutur pentru a stabili numărul elevilor bursieri pe baza fondurilor alocate de municipalitate în acest sens. Hotărârea prinvind alocarea burselor şcolare va fi supusă spre aprobare în şedinţa de Consiliu Local de miercuri, 30 noiembrie.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia