
Recentul recensământ al populaţiei va produce efecte neplăcute asupra Poliţiei Locale din municipiul Botoşani. Din cauza scăderii numărului de locuitori ai municipiului, Poliţia Locală va fi nevoită să facă disponibilizări. Potrivit legii, poliţiile locale trebuie să aibă maxim un angajat la fiecare 1.000 de locuitori. Cum populaţia Botoşaniului scade de la 115.070, cât erau în 2002, la 97.002, în 2011, numărul de angajaţi al Poliţiei Locale trebuie să scadă de la 119 cât sunt în prezent la circa 97. Asta presupune, practic, că în jur de 20- 22 de poliţisti comunitari trebuie să plece acasă.
"Ordonanţa 63/2010 arată că Poliţia Locală va fi încadrată cu un post la Poliţia Locală la mia de locuitori. În momentul de faţă, dacă cifra va fi una mică faţă de cea pe care am avut-o până acum, va trebui să disponibilizăm un număr de angajaţi", a declarat, pentru BotosaniNews, directorul Poliţiei Locale, Ioan Onuţu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia