Carrefour, deschis fără aglomeraţie. O bătrână a ajuns la magazin la ora 3.00. Vezi ofertele!

15 noiembrie 2011

carrefour Botosani la deschidereHipermarketul Carrefour a fost deschis, marţi dimineaţă, fără niciun fel de incident. Deşi au anunţat că magazinul va fi deschis la ora 8.00, oficialii Carrefour au decis să permită accesul în magazin în jurul orei 7.30, evitând astfel îmbulzeala.

Singurul caz care a atras atenţia a fost acela al unei bătrâne de peste 70 de ani, care s-a trezit la ora 3.00 şi avenit în faţa magazinului sperând să obţină un produs promoţional. La deschiderea magazinului, bătrân a a fost ajutată să intre prima în magazin.

Sofia Vicoveanca la Carrefour

Sofia Vicoveanca la Carrefour

La intrarea în hipermarket, cumpărătorii au avut surpriza să se întâlnească cu celebra interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca, cea care le-a oferit tuturor celor interesaţi autografe. Unul dintre clienţi a întrebat-o când cântă, iar artista a spus: "Astăzi, fără muzică!".

De asemenea, clienţii Carrefour au primit la intrarea în magazin câte o felie dintr-un tort uriaş preparat special pentru inaugurare. Tortul, pregătit în laboratorul Carrefour, a fost început joi seară, la festivitatea de inaugurare la care au luat parte autorităţile, însă peste trei sferturi din el au rămas neconsumate.

carrefour haineCât priveşte aglomeraţia la diferitele standuri ale magazinului, aceasta nu a existat. Carrefour nu a oferit nici cadouri, nici nu a avut vreo oferta senzaţională, care să determine oamenii să se calce în picioare. Potrivit estimărilor Jandarmeriei, în prima oră de la deschiderea hipermarketului, în el au intrat circa 800 de botoşăneni. De altfel, lipsa aglomeraţiei era evidentă, în condiţiile în care cele mai multe din cele 25 de angajate la cele 25 de case marcat stăteau degeaba.

carrefour La ora deschiderii, în magazin se afla întreaga conducere Carrefour România, dar şi numersoase forţe de ordine. Pe lângă angajaţii hipermarketului, au fost mobilizaţi şi angajaţii unei firme de pază, dar şi numeroşi jandarmi.

Iată câteva produse la preţuri promoţionale:

  produs preţ lei/ UM ofertă    
1 ulei de floarea soarelui 4,99 / 1 litru      
2 zahăr 2,29/ 1 kg      
3 faină mălai 2,99/ 1kg al doilea kilogram la 1,5 lei    
4 cafea măcinată Iacobs  17,99/ 500 grame      
5 detergent Ariel 79,98/ 8 kg      
6 detergent Dero 52,30/ 10 kg      
7 detergent Tide 46,05/ 6 kg      
8 banane 2,99 /1 kg      
9 portocale 3,39/ 1 kg      
10 clementine 3,39/ 1 kg      
11 lamâi 2,39/ 1 kg      
12 cartofi 0,79/ 1 kg      
13 ceapă galbenă 0,79/ 1 kg      
14 mere 1,179/ 1 kg      
15 struguri albi 5,49/ 1 kg      
16 roşii 4,99/ 1 kg      
17 pâine albă 0,99/300 grame      
 18 pantalon jeans bărbaţi  19/ bucată       
           
           
           
           
           
           
           
           
           
           
           

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia