Prefectul dă asigurări că drumul de la Dealu Mare va fi deschis peste trei săptămâni

25 octombrie 2011

prefectul la dealu marePrefectul Cristian Roman a efectuat, marţi, o nouă vizită la şantierul de la Dealu Mare, unde se lucrează pentru refacerea drumului afectat de alunecările de teren. El susţine că lucrările se desfăşoară într-un ritm corespunzător şi că, în trei săptămâni, acesta va fi redeschis circulaţiei.

Ţinând cont şi de faptul că vor urma două sau trei săptămâni de vreme bună, am stabilit ca în această perioadă constructorul să efectueze lucrări şi sâmbăta şi duminica. Au primis acest lucur şi au mai promis că în continuare se vor ţine de cuvânt şi că vor reda circulaţiei drumul, fără covor asfaltic, doar cu pietriş”, a spus prefectul.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia