
Dramă fără margini în familia unui băiat de 13 ani. Ioan Pienescu, care a fost readus la viață de medici încă de la prima secundă de la naștere, duce acum o bătălie teribilă pentru fiecare gură de aer. Diagnosticul este crunt: o scolioză „criminală” îi strivește plămânii și inima, iar timpul nu mai are răbdare.
Povestea lui Ioan pare desprinsă din cele mai triste filme. Venit pe lume prematur, micuțul a început viața cu o manevră de resuscitare. Când părinții credeau că greul a trecut, la nici doi ani, un nou șoc a lovit familia: sindromul Lennox-Gastaut, o formă de epilepsie atât de severă încât i-a furat copilăria, lăsându-l blocat la nivelul cognitiv al unui bebeluș de 2 ani.
De parcă nu era de ajuns, destinul i-a mai dat o lovitură sub centură: o scolioză severă, cu un unghi de 51 de grade, care îi transformă spatele într-o curbă a suferinței.
Nu mai este vorba despre estetică, ci despre supraviețuire pură! Medicii sunt în alertă maximă: coloana lui Ioan s-a deformat atât de tare încât organele interne nu mai au loc să funcționeze. Practic, băiatul se sufocă lent, iar fiecare zi de amânare îl aduce mai aproape de un deznodământ tragic.
Singura lui șansă este o intervenție chirurgicală complexă la Liv Hospital, dar prețul vieții lui Ioan este unul care dă fiori: 28.600 de euro! O sumă colosală pentru o familie care și-a cheltuit și ultimul leu pe terapii și spitale în ultimii 13 ani.
Iată cum poți ajuta:
Asociația „Salvează o Inimă”
Cod fiscal: 31015982
Cont RON: RO94RNCB0041182104010001
Cont EURO: RO67RNCB0041182104010002
Banca: BCR
SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX
Mențiune plată: IOAN PIENESCU
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia