
Șoferul care a produs accidentul de la Cristinești circula cu o mașină cu cauciuri de vară. Evenimentul s-a produs joi, pe DN 29 F, în afara localității Cristinești, fiind două femei rănite, iar una dintre ele a ajuns la spital.
„Unul dintre autoturismele implicate era dotat cu anvelope de vară, în condițiile în care partea carosabilă este acoperită cu zăpadă. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei și i-a fost reținut certificatul de înmatriculare, fără a avea drept de circulație”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Două femei au fost rănite și au primit îngrijiri medicale, una fiind transportată la spital. Evenimentul s-a produs în localitatea Cristinești, fiind implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Dorohoi.
„Pompierii au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Două femei au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar una dintre ele a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Carosabilul în zonă este acoperit cu zăpadă frământată în strat de 1-3 cm, pe fondul ninsorilor din această dimineață.
Stiridelabotosani copiaza toate stirile Botosaninews fara sa precizeze sursa!
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia