
Prima Lună plină a anului 2026 a luminat cerul la început de ianuarie, oferind un spectacol astronomic rar: o superlună vizibilă cu ochiul liber, încărcată de simboluri și credințe vechi de iarnă.
Fenomenul astronomic a putut fi observat sâmbătă, 3 ianuarie, când Luna plină a devenit vizibilă pe cerul României, mai ales după lăsarea întunericului.
Denumită după urletul lupilor din timpul iernii, această Lună plină oferă un spectacol aparte.
„Cunoscută sub numele de Luna Lupului, Luna din noaptea de 3 ianuarie va fi o superlună, ceea ce înseamnă că va apărea mai mare și mai strălucitoare decât de obicei”, explică Live Science.
Specialiștii au explicat că Luna nu își schimbă dimensiunea reală, adică nu crește, ci doar se apropie de Pământ, ajungând la perigeu, la aproximativ 362.000 de kilometri. Această apropiere o face să pară cu circa 6% mai mare și cu până la 13% mai strălucitoare decât o Lună plină obișnuită.
În folclorul românesc, Luna plină de iarnă nu poartă un nume consacrat precum „Luna Lupului”, însă este asociată cu gerul, lupul și schimbările de vreme. Urletul lupilor în nopțile cu Lună plină era considerat un semn al iernii aspre, iar cerul senin luminat de Lună anunța, potrivit credințelor populare, frig puternic, arată G4media.ro.
De asemenea, se credea că Luna plină accentuează fenomenele naturale, iar haloul luminos din jurul Lunii prevestea ninsoare sau viscol. În multe zone, nopțile cu Lună plină erau privite ca momente nepotrivite pentru începerea unor lucrări importante, dar favorabile pentru rugăciuni și gesturi de protecție.
Superluna de la începutul lui ianuarie este a patra consecutivă, dar și ultima până în luna noiembrie, când un nou fenomen de acest fel va putea fi observat pe cer. Următoarea Lună plină va fi Luna Zăpezii, pe 1 februarie, continuând ciclul lunar al anului 2026.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia