
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au organizat o acțiune, duminică, pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, pe raza comunelor Tudora și Vorona.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și oprite pentru control, 42 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 26 au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier, respectiv nerespectarea limitei legale de viteză și nefolosirea centurii de siguranță. Alte 3 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991. În același context, a fost reținut un permis de conducere, anunță reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia