Procesul dintre Contac si Tariceanu se va judeca la Bacau

1 octombrie 2006

Litigiul dintre prefectul Cristian Roman şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constantin Contac pe seama incompatibilităţii celui din urmă, a fost strămutat la Curtea de Apel Bacău. După ce şeful CJ a obţinut anularea la Tribunalul Botoşani a ordinului prin care a fost destituit, Prefectura a depus recurs, a cărui judecare a inceput la Curtea de Apel Suceava. La primul termen insă, Prefectura a solicitat strămutarea procesului, iar judecătorii suceveni şi-au declinat competenţa in favoarea Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Inalta Curte a acceptat, miercuri, cererea de strămutare direcţionind cazul spre judecare la Curtea de Apel Bacău. Prefectura a solicitat mutarea judecării la alta instanţă deoarece bănuie că preşedintele Constantin Conţac ar avea relaţii la Curtea de Apel Suceava. "Se poate constata că bănuiala legitimă a prefectului a fost imbrăţişată şi de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a hotărit strămutarea procesului la Bacău", a precizat prefectul Cristian Roman. Prefectul nu s-a prezentat la proces, insă Constantin Conţac a fost prezent, fiind insoţit de avocatul Antonie Iorgovan, senator PSD. Reamintim că, in luna august a anului trecut prefectul a emis un ordin de incetare a mandatului preşedintelui CJ, considerind că acesta ar fi incompatibil deoarece ar fi avut relaţii directe de subordonare cu fiul său, fost director la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia