
Medicii Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au reușit să achiziționeze o serie de echipamente medicale și nemedicale prin intermediul Asociației Mavromati. Conform Raportului de Activitate 2025, Asociația Mavromati a reușit să atragă donații și sponsorizări în valoare totală de 203.767 RON. Această sumă reprezintă o creștere semnificativă față de începutul anului și a fost folosită pentru a demara primele proiecte majore de dotare.
„Este un început foarte promițător și cred eu că trimite un mesaj foarte important și anume că ușor ușor, treptat, lumea a început să aibă încredere în ceea ce promitem noi, că vrea să fie alături de noi în proiectele astea și noi sperăm ca pe anul viitor suma să fie mai mare, astfel încât să putem acoperi mai multe din proiectele pe care ni le-am propus”, a spus medicul specialist Alexandru Carp, președintele Asociației Mavromati.
Fondurile atrase au fost direcționate către investiții esențiale în spital:
„Noi prin asociație nu încercăm să înlocuim statul român. Noi venim și rezolvăm câteva nevoi punctuale. Reușim să ne mișcăm mult mai repede prin asociație, statul prin licitații durează mult mai mult”, a precizat medicul, care a precizat că prin asociație practic „fentăm birocrația”.
Asociația Mavromati își continuă misiunea de a construi un spital modern, sigur și uman și invită comunitatea să se alăture demersului:
Pentru mai multe detalii despre proiecte și modalități de implicare, vizitați www.asociatiamavromati.ro.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia