Tragedie! Medic de 37 de ani, găsit mort în camera de gardă

28 octombrie 2025

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ştefania Szabo, a fost găsită fără suflare marţi dimineaţă, în camera de gardă a unităţii sanitare. Polițiștii au fost chemați și tratează cazul ca pe unul de moarte suspectă, așadar iau în calcul toate ipotezele.

Doctorița de 36 de ani a intrat în gardă aseară și urma să încheie programul în această dimineață la ora 8. Ultima consultație la care a participat a avut loc în jurul miezului nopții, iar la ora 5 dimineață a fost găsită de colegi fără suflare, potrivit stirileprotv.ro.

Doctorița a lucrat la Spitalul Județean de Urgență din Buzău din 2020 și era specializată în chirurgie generală. Colegii ei spun că e posibil ca doctorița să fi fost suprasolicitată. Cu toate acestea, luni, când a participat la inaugurarea unei secții exterioare a Spitalului, ea nu dădea semne vizibile de slăbiciune sau suferință.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia