Om de afaceri botoşănean scos mort din Deltă după 10 ore

3 octombrie 2011
Gheorghe Sabin For

Gheorghe Sabin For. Foto: Adevarul

Tragedia a avut vineri noapte în apropiere de localitatea Chilia, la 150 de metri aval de canalul Tătaru, unde Gheorghe Sabin For( 36 ani) , un om de afaceri din localitatea Drăguşeni, se afla la pescuit de o săptămână cu un grup de 20 de prieteni din zona oraşului Săveni.

Toţi stăteau într-o tabără de corturi şi au ieşit la pescuit pe timpul nopţii. "Vineri pe la ora 23.00 s-a dus pe malul apei. La un moment dat s-a auzit un foşnet de crengi rupte urmat de un un zgomot puternic ca şi cum ar fi căzut în apă. Mai mulţi prieteni am fugit în direcţia aia şi am găsit agăţat în crengi un papuc. În acea zonă, malul era foarte înalt şi abrupt şi credem că s-a împiedicat de vegetaţie şi a căzut în apă. Am lumitat cu lanternele, dar degeaba. Apa era foarte adâncă, de vreo patru metri şi l-a tras la fund", a declarat Cătălin Marcu, unul dintre prietenii cu care tânărul a mers la pescuit în Deltă.

Tânărul, care avea mai multe magazine în localitatea Drăguşeni, nu ştia să înoate iar curenţii l-au tras la fundul apei, spune cumnatul său care a sunat imediat la 112. „ Pompierii nu au putut interveni pe tiumpul nopţii. Dimineaţă au început căutările CU bărcile şi căngi. După 10 ore l-au scos la mal. Era mort. Este o tragedie", a spus Valentin Tănase, cumnatul lui Gheorghe For.

La această oră, legiştii tulceni fac autopsia. Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cauzele morţii dar aşteaptă rezultatele necropsiei. O fetiţă de şapte ani şi un băieţel de cinci ani au rămas orfani de tată.

Sursa. Adevarul

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia