
Profesorul Constantin Cojocaru, din Corni, unul dintre dascălii care au format generații întregi la Școala Gimnaziala "Octav Băncilă" Corni s-a stins din viață la 78 de ani. El a fost și director al acestei unități de învățământ, iar trecerea sa în neființă a lăsat multă durere în sufletele celor care l-au cunoscut.
„Încă nu îmi vine să cred! Convenisem să mă sune, dar am așteptat în zadar, iar astăzi o veste cumplită. Costică ne-a părăsit. Zbor lin spre Împărăția Domnului dragă coleg, prieten și cumătru! Sincere condoleanțe întregii familii”, spune profesorul Mihai Sămian.
S-a născut în anul 1947, în comuna Zamostea, satul Corpaci. A fost profesor de geografie. Vestea plecării sale a lăsat un gol imens nu doar în rândul familiei și prietenilor, ci și în inimile miilor de elevi și studenți pe care i-a format de-a lungul deceniilor.
Nu a fost doar un cadru didactic; a fost un mentor, un ghid și un adevărat far pe drumul cunoașterii. Cei care l-au cunoscut spun că deși lumina sa s-a stins în această lume, moștenirea sa strălucește în fiecare minte pe care a luminat-o.
„Un om și un pedagog de excepție a plecat la ceruri. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei.”, spune Victor Ungureanu.
Fostul director va fi condus pe ultimul drum joi, la ora 11. Își va găsi odihna veșnică la cimitirul din Corni.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia