Un tânăr din Botoșani și-a cumpărat un BMW din Germania, s-a întors acasă și a ieșit la plimbare. Polițiștii i-au scurtat promenada

5 octombrie 2025

Un tânăr din Botoșani și-a cumpărat un BMW din Germania, s-a întors acasă și a ieșit la plimbare. Polițiștii i-au scurtat promenada. Pe 3 octombrie,  patrula de siguranţă publică din cadrul Secției de Poliție Burdujeni în timp ce se deplasa pe strada Ana Ipătescu cu sensul de mers spre centrul orașului au identificat un autoturism  BMW seria 3 nr. de înmatriculare provizoriu, înmatriculat în Germania, despre care existau indicii temeinice că ar face obiectul unei infracțiuni.

După oprirea regulamentară a autoturismului pe strada Nicolae Bălcescu a fost identificat Gabriel T., de 26 de ani, din sat Saucenița, comuna Văculești, județul Botoșani.

El  a achiziționat autoturismul pe teritoriul Germaniei, a procedat la radierea acestuia și a obținut număr de înmatriculare provizoriu, neștiind faptul că aceste numere sunt valabile doar pe teritoriul Germaniei.

„În cauză a fost intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ” conducerea unui autovehicul neînmatriculat” fapte prev şi ped. de art 334 alin.4 Cod Penal, iar cercetările urmează a fi continuate de către lucrătorii din cadrul Biroului Rutier”, precizează polițiștii.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia