
Situație îngrijorătoare generată de primul pachet de măsuri de austeritate adoptat de Guvernul Bolojan. Aceste măsuri au dus la pierderea calităţii de co-asigurat medical a unor categorii de persoane. La Botoşani, aproape 12.000 de persoane au rămas fără asigurare medicală.
"Urmare modificărilor legislative un număr de 11844 persoane din județul Botosani care erau înregistrate în categoria ,soț, soție, părinți fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate și-au pierdut calitatea de asigurat începând cu data de 1 septembrie 2025", a declarat directorul Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani, Alina Mustiaţă.
De la 1 septembrie 2025, statutul de coasigurat nu mai există, fiind eliminat prin Legea nr. 141/2025. Aceasta înseamnă că persoanele care până acum beneficiau de asigurare medicală în baza apartenenței la un membru al familiei (fără a plăti contribuție CASS) trebuie să depună Declarația Unică și să achite contribuția pentru a fi asigurate. Altfel, vor fi considerate neasigurate și nu vor mai beneficia de servicii medicale decontate de stat, precum consultații, analize sau rețete compensate.
Nu se mai poate fi asigurat "gratuit" prin intermediul unui alt membru de familie, chiar dacă acesta este asigurat în sistemul public.
Toate persoanele coasigurate anterior, inclusiv soțul/soția și părinții fără venituri, trebuie acum să completeze Declarația Unică și să plătească contribuția la sănătate (CASS) pentru a fi asigurate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia