S-a întors cu fața spre Dumnezeu! Primarul din Mihai Eminescu, care este acuzat de corupție, dă bani la biserici

10 august 2025

Primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, care este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mită de la omul de afaceri Marcel Bîrsan, a devenit mai credincios după problemele de natură judiciară cu care se confruntă.

El a decis să finanțeze mai multe biserici de pe raza comunei sale în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Astfel el a alocat 100.000 de lei din bugetul local pentru ONG-uri, bani care se alocă în întregime pentru domeniul „Culte religioase”.

În anii anteriori, el a finanțat din bugetul comunei activități sportive, în special cele ale echipei locale de fotbal, dar și festivalul „Floare albastră”, care în acest an nu a mai fost organizat.

Banii pentru biserici se alocă în baza unor proiecte pe care parohiile trebuie să le depună până pe 8 septembrie.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia