
Primăria orașului Bucecea a fost inaugurată, joi, la peste un an după ce a intrat într-un proces de reabilitare și modernizarea. Clădirea a fost reabilitată atât pe exterior, cât și pe interior, în baza unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Deși nu a fost făcută o ceremonie oficială de inaugurare, noua primărie a fost vizitată, joi, de senatoarea Doina Federovici, de deputatul Marius Budăi, de președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, dar și de prefectul Dan Nechifor.
„Arată foarte bine. Parcă e un castel”, a reacționat Iftime la intrarea în Primărie.
Reabilitarea sediului Primăriei a costat 1.822.904 lei, iar amenajările interioare încă 765.501 lei.
Inaugurarea noului spațiu al administrației locale din Bucecea a fost făcută în aceeași zi cu Casa Căsătoriilor, clădire care găzduiește atât Serviciul de evidență a persoanei, cât și Serviciul de stare civilă din Primăria Bucecea.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia