
Un autoturism aflat în mers pe DN 29, în apropierea localității Mihai Viteazu, a luat foc duminică după-amiază. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani transmite că la caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta la întregul autoturism, flăcările fiind stinse în aproximativ zece minute. Din fericire nu au fost persoane rănite, șoferul și cei doi pasageri reușind să se evacueze la timp.
Potrivit pompierilor, cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
O mașină a ars, duminică după amiază, pe un drum național din Botoșani. Este vorba de un autoturism Dacia Logan care oferea servicii în regim de taxi. El circula pe drumul Botoșani- Săveni, iar la intersecția cu Mihai Viteazu a fost cuprins de flăcări.
Șoferul, dar și cei doi pasageri, au reușit să se salveze, însă mașina a ars în totalitate. La fața locului au ajuns și pompierii de la Stația din Săveni a Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pentru a preveni incendiile auto, specialiștii ISU recomandă respectarea următoarelor măsuri:
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia