
O tragedie a avut loc vineri seară în județul Botoșani. Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, era la pescuit pe malul râului Prut, în localitatea Horea, comuna Mitoc, și nu s-a mai întors acasă. Alerta a fost dată de familie, după ce bărbatul nu a mai putut fi contactat.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o barcă și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj aparținând SAJ.
După aproximativ o jumătate de oră de căutări, bărbatul a fost găsit de echipele de intervenție, la circa doi kilometri de locul unde se presupunea că a intrat în apă.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, acestea nu au dat rezultat, fiind nevoiți să declare decesul bărbatului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia