Cine este omul de afaceri de la care primarul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, ar fi pretins o mită de 200.000 de lei

26 iunie 2025

Omul de afaceri de la care ar fi primit mită primarul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, este nimeni altul decât Marcel Bîrsan, cel care controlează societatea comercială Cornell’s Floor SRL și care este deja sub control judiciar, ca urmare a faptului că ar fi oferit mită și primarilor din Flămânzi și Mihai Eminescu, Dan Oloeriu și, respectiv Verginel Gireadă.

Primăria Drăgușeni avea semnat un contract de peste 11 milioane de lei cu Cornell’s Floor SRL, pentru proiectare, asistenta tehnica din partea proiectantului și executie lucrari pentru obiectivul de investitie „Modernizare drumuri de interes local in localitatea Drăgușeni- (Sat Nou-Sat Vechi)”. Contractul prevedea modernizarea drumurilor din comuna Drăgușeni, cu o lungime totală de 11,74 kilometri.

Nechita, plasat sub control judiciar

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 26 iunie 2025, faţă de Eugen Nechita, primarul comunei Drăguşeni,  pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale).

Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2024 - februarie 2025, la diferite intervale de timp, în calitatea menţionată, Nechita Eugen ar fi pretins pentru sine, cu titlu de mită, de la un administrator al unei societăţi comerciale, în total suma de 200.000 de lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranşe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăţilor aferente unui contract de modernizare de drumuri, aflat în derulare.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Nechita Eugen trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu depăşească limita teritorială a judeţului Botoşani fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de controlul judiciar, să nu se deplaseze în sediul primăriei comunei Drăguşeni, jud. Botoşani şi să nu să nu desfăşoare/ exercite funcţia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv cea de primaral comunei Drăguşeni, jud. Botoşani. Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.  Inculpatului Nechita Eugen i s-a adus la cunoştinţa calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmit procurorii.

 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia