
Fostul deputat PSD Alexandra Huțu a fost numit administrator public într-o comună din județul Botoșani. Ea ocupă, începând cu 2 iunie, funcția de administrator public al comunei Frumușica, în baza unei dispoziții semnate de primarul Nelu Cuibar, ales în vara anului trecut.
Mandatul Alexandrei Huțu este unul limitat, urmând să fie încheiat o dată cu cel al primarului.
Potrivit Legii administrației publice locale, „persoanele care pot ocupa funcția de administrator public, de regulă, trebuie să fi absolvit studii superioare economice, administrative, tehnice sau juridice”. Actul normativ mai prevede că „numirea în funcție a administratorului public se face prin dispoziția primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, după caz, care are ca anexă un contract de management”.
„Contractul de management se încheie între primar, respectiv președintele consiliului județean, după caz, și administratorul public pe durată determinată. Durata contractului de management al administratorului public nu poate depăși durata mandatului primarului, a președintelui consiliului județean, după caz, în timpul căruia a fost numit”, se arată în lege.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia