
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) stabileşte, în premieră, în acest an şcolar, necesarul de rechizite pentru copiii din învăţământul preşcolar. După ce conducerea ISJ a decis să stopeze taxele ilegale instituite elevilor în şcoli şi grădiniţe, luni, aceasta a stabilit şi o listă cu necesarul de rechizite pentru copiii de la grupele mică, mijlocie, mare şi pregătitoare. Astfel, cadrele didactice nu vor mai avea voie să impună micuţilor fel de fel de rechizite, ci doar cele stabilite de ISJ. Măsura vine la numai câteva zile după ce reprezentanţii IŞJ au înfiinţat un e-mail unde părinţii pot să denunţe, sub rezerva anonimatului, cadrele didactice care solicită bani pentru auxiliare, fondul clasei sau alte fonduri.
"S-a stabilit această listă pentru ca părinţii să ştie ce să cumpere pentru copii şi să nu i se ceară bani pentru nu ştiu ce. Nu în toate grădiniţele se cere aşa ceva, dar sunt cadre didactice care stirbesc imaginea celorlalţi colegi", a precizat Ada Macovei, inspector general al IŞJ.
Iată propunerea IŞJ privind necesarul de rechizite şcolare la grădiniţele cu program normal şi prelungit:
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia