Acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru siguranța cetățenilor. Amenzi și permise reținute

7 mai 2025

O acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru siguranța cetățenilor s-a finalizat cu amenzi și permise reținute. La data de 6 mai 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, împreună cu cei ai Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Astfel, activitățile au fost desfășurate pe raza municipiul Botoșani și a localităților Roma, Nicșeni și Vorona, prilej cu care au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 44 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia