Blocada la Darabani. Peste 30 de persoane legitimate și mașini trase pe dreapta

25 aprilie 2025

foto arhiva

Polițiștii din cadrul polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat, pe 24 aprilie,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor rutiere, în zona de competență.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane și verificate 24 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.

De asemenea, 17 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscop, fără a fi înregistrate rezultate pozitive.        

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia