FOTO Accident ciudat! O mașină care circula cu viteză s-a oprit în peretele unui bloc

13 februarie 2025

Un autoturism a ieșit, joi seară, în afara carosabilului și a intrat în coliziune cu un bloc de locuințe de pe str. Ana Ipătescu din municipiul Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

Două persoane, neîncarcerate, conștiente și cooperante, au fost monitorizate medical, iar una dintre ele a necesitat transportul la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Autoturismul a avariat un tablou electric, iar la fața locului a fost solicitat un echipaj Delgaz Grid, pentru remediere.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia