
Cinci studenți ai Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București, Bogdan, Cătălin, Alexandru, Răzvan și Dumitru-Robert, efectuează un stadiu de practică la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Matei participă la ultimul lui stagiu de practică, fiind repartizat în cadrul Inspecției de Prevenire, dar și la Detașamentul de Pompieri Botoșani. La Inspecția de Prevenire a fost repartizat și Cătălin.
Ceilalți studenți se vor alătura pompierilor din cadrul Detașamentelor de Pompieri Botoșani și Dorohoi.
Cei cinci au așteptat cu nerăbdare această perioadă în care vor avea posibilitatea să pună în practică, timp de patru săptămâni, toate cunoștințele acumulate pe timpul orelor de curs.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia