O fostă judecătoare de la Tribunalul Botoșani, prezentă la protestul din Piața Revoluției

20 ianuarie 2025

O fostă judecătoare de la Tribunalul Botoșani a participat, sâmbătă, la protestul organizat de AUR în Piața Revoluției din Botoșani. Este vorba de judecătoarea Lăcrămioara Axinte, cea care a fost vicepreședinte al Tribunalului, dar și preşedinte al Sectiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Botoșani.

Ea s-a alăturat protestatarilor care cer revocarea deciziei Curții Constituționale de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidențiale.

De altfel, Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a postat, sâmbătă, pe contul său de Facebook, mesajul „Libertate! Turul 2 înapoi! Iohannis și CCR aceeași...! Justiție, nu corupție!”.

Urmareste-ne pe Google News

FOTO Protest cu sute de persoane, astăzi, la Botoșani. „Vrem o democrație funcțională”

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia