
Salariile profesorilor vor fi plătite pentru luna septembrie, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă primarul Cătălin Flutur. Acesta a spus că din anul 2001 încoace au existat probleme în ceea ce priveşte asigurarea salariilor pe ultimele luni în mai multe instituţii bugetare, nu numai în învăţământ, implicit la Primăria Botoşani.
"Întotdeauna cheltuielile de pe ultimul trimestru s-au rezolvat în funcţie de încasarile la bugetul de stat, prin rectificari de buget, este o temă falsă, nu se va rămâne fără salarii", a spus primarul.
El a precizat că şi instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Local sunt descoperite financiar pe ultimul trimestru din an, însă, datorită încasărilor din taxe si impozite locale mai mari cu 22%, pe luna septembrie, faţă de sumele prognozate la începtul anului, printr-o rectificare de buget, problema va fi rezolvată. Flutur a spus că probleme cu banii sunt şi la plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, însă vor fi asigurate fondurile necesare din bugetul local până când vor fi primite sumele necesare de la nivel central.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia