Un tânăr de 21 de ani, din Botoșani, a dat de necaz după o plimbare la Suceava. Laurențiu s-a ales cu dosar penal

10 ianuarie 2025

Un tânăr de 21 de ani, din Botoșani, a dat de necaz după o plimbare la Suceava. Laurențiu a fost tras pe dreapta de oamenii legii, iar în urma verificărilor s-a ales cu dosar penal.

Tânărul de 21 de ani, din comuna George Enescu, circula cu mașina, în noaptea de joi spre vineri, pe DN 29 A, pe str. Principală de pe raza satului Zvoriștea, comuna Zvoriștea, județul Suceava.

Polițiștii  l- au oprit pentru control în apropierea unui restaurant, în timp ce botoșăneanul  se deplasa din direcția Botoșani către Suceava. Oamenii legii au constatat că acesta are dreptul de a conduce suspendat. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. El s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

Trist! A murit un apreciat preot din Botoșani. Anul trecut, începuse construcția unei biserici

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia