Atenție la ce mesaje transmiteți! Un bărbat a fost săltat de poliţişti pentru mesaje antisemite postate pe TikTok. "Eu sunt muntean, sunt demn, uitaţi-vă la mine"

9 decembrie 2024

Foto: observatornews

Atenție la ce mesaje transmiteți!  Un bărbat de 37 de ani din judeţul Prahova a fost reţinut după ce ar fi incitat la ură împotriva evreilor în spaţiul online. Încurajat de evenimentele din ultima perioadă, individul a crezut că poate încălca legea fără a suporta consecinţele. Acesta a înregistrat un clip în care îşi proclama ideologiile antisemite, apoi l-a postat pe o reţea de socializare. La scurt timp însă, incitatorul a fost săltat de Poliţie şi dus la secţie.

Nu recunosc termenul de antisemitist, recunosc decât termenul de antiromânism. Eu sunt muntean, sunt demn, uitaţi-vă la mine", a declarat individul.

Potrivit observatornews.ro, flancat de poliţilşti, individul de 37 de ani nu arătat nicio urmă de regret pentru postările care instigă la acte de o violenţă greu de imaginat faţă de evrei. Alimentat de incidentele din ultima vreme, bărbatul a postat pe TikTok ideologiile lui antisemite. Spre ghinionul său însă, clipurile au fost urmărite şi de autorităţi.

"Poliţiştii s-au sesizat din oficiu ca urmare a apariţiei în spaţiul public, pe o reţea de socializare, a unui clip în care o persoană face afirmaţii motivate de ură la adresa persoanelor de etnie evreiască", a declarat Florin Popa, Poliţia Argeş.

Fără să bănuiască o secundă că va trebui să plătească pentru faptele sale, instigatorul a mers în vizită la iubita sa, însă nu a durat mult până a fost descoperit de agenţi. "Persoana a fost depistată la un local de pe raza municipiului Piteşti. Cel în cauză a fost adus la sediul Poliţiei".

Întrebat despre intenţile sale, individul a negat că şi-ar fi dus ameninţările până la capăt. "Sunt doar postări pe tik tok, îmi fac contentul, vă mulţumesc". 

În plus, acesta a spus că nu are nicio legătură cu mercenarii reţinuţi care se îndreptau spre Bucureşti. În urma declaraţiilor sale, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia