Cercuri pastorale în mai multe parohii din județul Botoșani. Vezi care sunt acestea!

12 octombrie 2024

Mai multe parohii din județul Botoșani vor găzdui evenimente religioase, în zilele următoare. Duminică, 13 octombrie, la Parohia Ghilănești din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” – Cristești, în cadrul căreia părintele Mihai-Gabi Bucatariu-Ciornei va susține conferința cu tema: Sfinții doctori fără de arginți și sensurile cinstirii acestora.

Joi, 17 octombrie, Biserica Parohiei „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” – Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Antonie cel Mare” – Botoșani, în cadrul căreia părintele Gabriel Mihăescu va susține conferința cu tema: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, tămăduitoarea și mult-folositoarea.

În această zi, în Protopopiatul Dorohoi vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

- Biserica Parohiei Vâlcele va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 – „Sfântul Spiridon” – Leorda, în cadrul căreia părintele Mihail Sumanaru va susține conferința cu tema: Viaţa Sfinţilor Doctori fără de arginţi Samson şi Diomid, Mochie şi Anichit, Talaleu şi Trifon;

- Biserica Parohiei Broscăuţi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Broscăuţi, în cadrul căreia părintele Cosmin-Constantin Pristavu va susține conferința cu tema: Sfinţii vindecători cu sfinte moaşte în România şi modalităţi de cinstire a acestora: Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou.

Vineri, 18 octombrie, Biserica Parohiei Hilişeu – Cloşca din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Adormirea Maicii Domnului” – Şendriceni, în cadrul căreia părintele Cătălin-Florin Istrate va susține conferința cu tema: Libertatea – dar dumnezeiesc, batjocorită prin ataşamentul patologic faţă de adicţii şi vicii pătimaşe.

Urmareste-ne pe Google News

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia