Șapte șoferi lăsați fără permise în câteva ore, la Botoșani, pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor

2 octombrie 2024

Șapte șoferi lăsați fără permise în câteva ore, la Botoșani, pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor. La data de 1 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în municipiul Botoșani.

Astfel, polițiștii rutieri, împreună cu cei de ordine publică au acționat, în intervalul 11:00-15:00, în zona trecerilor de pietoni, prilej cu care au fost legitimate 48 de persoane, au fost controlate, 42 de autovehicule și au fost efectuate 24 de testări cu aparatul etilotest, fără a fi identificate persoane sub influența alcoolului.

Totodată, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei, 7 dintre acestea fiind aplicate pentru neacordarea priorității de trecere. În același context, au fost reținute 10 permise de conducere, 7 dintre acestea fiind pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia