Un consilier local al PNL renunță la funcție. Vezi motivul!

10 septembrie 2024

Consilierul local al PNL, Daniel Câșlariu, renunță la funcție. El a anunțat că a luat această decizie, de a renunța la funcția de consilier local al municipiului Botoșani pentru a-și continua activitatea prin intermediului organizației Grup Civic pe care o conduce.

„Am ales să mă alătur Partidului Național Liberal pentru a avea forța să fac mai mult bine pentru cei mulți. Am întâlnit vizionari precum domnul Valeriu Iftime sau Eduard Mititelu , doamna Sînziana Secrieru sau Gelu Graur , prieteni care îmi sunt alături în toate eforturile mele de a ajuta pe cei aflați la nevoie. Nu cred că alături de o majoritate social-democrată pot fi de folos oamenilor, așa cum îmi doresc”,  a anunțat Daniel Câșlariu.

Acesta susține că rămâne membru în PNL.

Urmareste-ne pe Google News

Prefectul Sorin Cornilă, înlocuit în funcție. Vezi cine îi ia locul!

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia